Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Biserica "Sfântul Spiridon" și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual

Parohia "Sfântul Spiridon" din Galați și-a sărbătorit marți, 12 decembrie, ocrotitorul spiritual, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos
"Istorica biserică ocrotită de marele ierarh devine cu acest prilej loc de binecuvântare şi de bucurie pentru foarte mulţi credincioşi care vin cu evlavie la această biserică situată în centrul oraşului Galaţi pentru a participa la Sfânta Liturghie din ziua hramului şi a se închina la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiridon, aflată în patrimoniul sacru al parohiei. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. (...) În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viaţa Sfântului Spiridon şi despre programele liturgice, educaţionale şi social-filantropice de la această parohie, desfăşurate cu multă implicare şi dragoste pentru mulţi semeni nevoiaşi, tineri şi vârstnici. De asemenea, ierarhul locului a amintit şi de ctitorii vrednici ai acestei biserici trecuţi la cele veşnice", se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ziua de sărbătoare a fost completată cu un program de colinde tradiționale românești și poezii despre Nașterea Domnului, iar copiii au primit mici daruri.
În contextul sărbătoririi ocrotitorului spiritual, în zile premergătoare hramului, parohia a organizat mai multe activităţi filantropice pentru 100 de copii nevoiaşi, 20 de familii cu posibilităţi materiale reduse şi pentru cei 160 de bătrâni singuri din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice "Sf. Spiridon" din Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de ICTosca Vineri, 15 Decembrie 2023 06:49 5.13.143.*** Link la comentariu

..Ocrotitorul spiritual al "pravaliei lui Spiridon" este de fapt BOR Mafia, baietii cu mertane negre si toale albe, aurite ( Ne doare fix în _ despre lege, dar stop!- BUG Mafia -alti golani, cu alte fete )

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.