Premii brăilene pentru matematică gălăţeană
Şapte elevi gălăţeni au obţinut premii la Concursul Interjudeţean de Matematică „Petru Moroşan – Trident” care s-a desfăşurat la Brăila, la sfârşitul săptămânii trecute.
Dacă până acum eram obişnuiţi ca numai elevii de la CNVA să fie premiaţi la asemenea competiţii, de data aceasta s-au evidenţiat şi elevi de la Colegiul „C. Negri” (Pedagogic) şi de la Colegiul „Economic”.
Cristian Chirac, de la CNVA, a fost câştigătorul Marelui Premiu al concursului şi al premiului I la clasa a IX-a. Tot de la CNVA, au mai obţinut câte un premiu al III-lea Andrei Vlad Vasile şi Ştefan Bărbuţă.
De la Pedagogic, Dorin Clisu s-a clasat pe primul loc, iar Ioana Bouroş a primit premiul al II-lea.
Două eleve de la Economic, care au concurat la secţiunea cu subiecte pentru clasele care nu sunt de matematică-informatică au adus Galaţiului încă două locuri pe podium: Mariana Iorga – locul I şi Laura Podaşcă - locul al III-lea.
Profesorul de matematică Romeo Zamfir, care i-a însoţit pe elevii gălăţeni la Brăila, ne-a declarat că a fost impresionat de implicarea oficialităţilor în desfăşurarea concursului:
„Fondurile pentru premiere au fost de la Primăria Brăila. În plus, primarul a fost prezent şi la premiere. La noi, când am organizat Concursul «Cristian Calude», nu a venit nicio oficialitate să ne onoreze cu prezenţa”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.