Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Personalul medical iese în stradă de ziua lui

Ample manifestări de protest au fost anunțate de Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) în cursul zilei de luni, 11 martie, acțiunile la care se vor a fi mobilizați circa 5.000 de angajați din sistem urmând să aibă loc în Capitală.

Conform programului anunțat de Federație, punctul de plecare al protestelor va fi Piața Victoriei, unde, începând cu orele 11,00, va avea loc primul miting al Sănătății. Mișcarea sindicală va continua, de la orele 12,00, cu prima parte a marșului Sănătății pe Calea Victoriei până în Piața Revoluției, până în jurul orelor 12,30, pentru ca mai apoi, protestatarii să se oprească pentru un miting în Piața Revoluției și în fața celor două ministere, Muncii și Sănătății. A doua parte a marșului Sănătății se va desfășura între orele  13,00 - 14,00, către Piața Constituției. Demonstrația se va încheia cu un alt miting, în fața Parlamentului, între orele 14,00 - 15,00. 
Revendicările susținute de protestatari vizează: indexarea veniturilor salariale în funcție de inflație, asigurarea unei creșteri reale a veniturilor salariale, sporuri pentru condiții de muncă periculoase, vătămătoare, grele și pentru orele suplimentare ori lucrul în zilele declarate sărbători legale, conform legii. 

”Protestul este îndreptat și împotriva formei ultimei Ordonanțe de Urgență privind unele creșteri salariale în sănătate, aceasta fiind o ordonanță a inechității și a nepriceperii emitenților. Avem în vedere faptul că prin această OUG se creează o serie de noi inechități salariale și se adâncesc câteva dintre cele pre-existente”, a mai precizat comitetul director al FSSR într-un comunicat remis redacţiei duminică.
Potrivit informaţiilor noastre, la protest vor participa şi sindicalişti gălăţeni, care, de altfel, nu au lipsit nici de la precedentele acţiuni de acest gen. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de JOHN Luni, 11 Martie 2024 17:11 86.124.203.*** Link la comentariu

MARE RUȘINE CÎND VĂD CĂ CERȘESC BANI CHIAR CEI CARE AU!!! NO COMENT!!

postat de Gigel Marți, 2 Aprilie 2024 07:42 5.13.212.*** Link la comentariu

Culmea cand au ajuns sa fie singurii platiti pe grila maxima nu protestau. Nici nu au renuntat la "atentii" si spagi.Nici acum nu vor renunta oricat de mare le va fi salariul.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.