Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deniile din săptămâna a 5-a din Postul Paștilor

În săptămâna a 5-a din Postului Paștilor, Biserica a rânduit a se săvârși slujbele a două Denii, miercuri seară, Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seară, Denia Acatistului Bunei Vestiri.

”Prin urmare, credincioșii gălățeni sunt invitați să participe la aceste frumoase și înălțătoare momente de rugăciune în care cerem Domnului milă și iertare de păcate, iar Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sprijin și ajutor în biruirea ispitelor și a încercărilor ce ne împresoară”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.