Testul „poleiul de la 1 decembrie”
* Primarul Ioan O. Porumb, de la Rădeşti şi şoferii de la S.C. Dumony S.R.L. Galaţi au ieşit cu obrazul curat din confruntarea cu iarna *
Pe carosabil, ieri-dimineaţă, prima pojghiţă de gheaţă din iarna 2010-2011. Cei care au înfruntat-o primii, şoferii de pe mijloacele de transport în comun ale S.C. Dumony.
Autobuzul Galaţi-Pleşa, cu sosirea la Bereşti la ora 9.00, a avut o întârziere de 20 de minute, din pricina blocajului auto produs la Tuluceşti. Acolo au înjurat printre dinţi destui şoferi nemulţumiţi de ce vedeau pe şoseaua naţională.
Traversarea Bereştiului, cel puţin în prima parte a zilei, s-a făcut cu „încetinitorul”, pe un strat de zăpadă deşi subţire, îngheţat şi periculos. Cei obligaţi să „combată” lunecuşul cu material antiderapant nu şi-au făcut simţită prezenţa.
Microbuzul Pleşa-Bereşti-Bârlad, staţionat în cursul nopţii la Tălăşmani, n-a putut urca pieptiş panta către Pleşa, lăsându-i pe călătorii din Bereşti să tremure în staţii. Aşteptat să tragă la peronul Autogării Dumony la ora 6.45, nu venise nici la 7.30.
De bine, doar la Rădeşti, unde s-a cunoscut că există primar în comună, energic. Autosesizându-se că trebuia să intervină, edilul-şef Ioan O. Porumb, fără să mai aştepte notă telefonică de la Prefectură, a fost văzut organizând direct prima operaţiune de împrăştiere de material antiderapant din această iarnă, pe şoseaua principală din localitatea reşedinţă de comună.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.