Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Donaţie de suflet a gălăţenilor cu handicap

Nu trebuie să fii bogat ca să îi ajuţi pe cei din jur! Vorbim despre o lecţie pe care şi-au însuşit-o, de regulă, cei pe care viaţa i-a încercat greu. 

Zilele trecute, Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi a donat Spitalului Clinic de Urgenţă patru scaune rulante noi, câte două pentru secţii diferite. De scaune era nevoie, la fel cum nu e deloc de neglijat faptul că mai există gălăţeni care se gândesc la semenii lor aflaţi în suferinţă.

Dacă şi alte asociaţii ar proceda la fel, poate că lucrurile s-ar schimba în mai bine, puţin câte puţin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.