Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Vom avea şi mai puţine paturi de spital

Deşi situaţia în care se află sistemul de sănătate din România este una destul de critică, oficialii din Ministerul Sănătăţii continuă măsurile care vizează reducerea numărului de paturi din spitale.

„În cadrul unei şedinţe la care au luat parte membri ai Colegiului Medicilor, ai Casei de Asigurări de Sănătate şi ai Ministerului Sănătăţii, s-a stabilit ca reducerea numărului paturilor din spitale să continue şi în anul 2012”, ne-a informat dr. Dumitru Cristea, preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi.

La nivelul ţării, este vorba de renunţarea la un număr de aproximativ 15.000 de paturi. Nici Galaţiul nu va scăpa de acest lucru, majoritatea instituţiilor medicale din Galaţi fiind afectate de măsură. „Vorbim despre Spitalul de Obstetrică-Ginecologie de pe strada Dumitru Chicuş, de Spitalul de Psihiatrie, de Spitalul Judeţean şi de Spitalul de Boli Infecţioase”, a mai spus dr. Cristea.

În prezent, după normele stabilite de Comisia Internaţională de Sănătate, România ocupă unul dintre locurile fruntaşe în Europa în ceea ce priveşte numărul mare de pacienţi la un pat de spital.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.