Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Naşterea lui Iisus, jucată de copii

* Moş Crăciun Dănilă şi zâna Rodica, pe „scenă” la „Pinocchio” *

Povestea naşterii pruncului Iisus, a magilor închinători şi a ieslei sfinte a ieşit din paginile Cărţii şi a putut fi văzută cu ochii mari! Mai mult, copilaşi încântători au fost îngeraşi sau cu emoţie au jucat rolul celor trei magi de la Răsărit, al Sfântului Iosif, al Sfintei Marii…

Pe scena – scenă veritabilă, cu reflectoare şi cortină! –  a Grădiniţei nr. 30 „Pinocchio”, serbarea de Crăciun a adus vineri seară bucurie părinţilor care şi-au văzut copii, din Grupa pregătitoare evoluând ca nişte mici stele.

Este extraordinar să vezi şi în România dezvoltându-se un gen de teatru folositor micilor suflete, spectacolul de la „Pinocchio” – directoare, dna Dochiţa Florea, educatoare, Anca Caragea – aducând ceva nou şi necesar educaţiei celor fragezi, dar şi nevoii de joc şi de implicare a copiilor.

De altfel de la profesoara de artă dramatică, actriţa Rodica Panu, cea care a făcut scenariul şi regia, ba a şi jucat rolul zânei-ursitoarei celei bune,  am aflat că aici există şi un viitor: copiii vor juca şi altă dată în frumoase poveşti, de exemplu, în fermecătoarea poveste „Motanul încălţat”.

Spectacolul de obiceiuri de sărbători care a urmat, susţinut tot de copii, a avut parte şi de un interludiu: a venit Moşul! Şi nu orice moş, ci unul care semăna la glas şi la port, ştim noi de ce, cu actorul şi regizorul Vasile Dănilă, de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.

Un moş darnic, care abia-abia a putut căra în spate sacul plin cu daruri. N-am mai văzut un sac aşa mare!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.