Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Ne pleacă absolvenţii de Medicină

Absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, specializarea Medicină, au trecut examenul de licenţă şi se orientează acum spre rezidenţiat. Vorbim, evident, despre acei absolvenţi care vor să practice medicina în România. Detalii ne-a oferit decanul Facultăţii gălăţene de Medicină şi Farmacie, prof.dr. Aurel Nechita.
„Am avut, în acest an, 74 de absolvenţi, dintre care 73 au luat licenţa. Rezultatele au fost mai bune decât anul trecut, cu 11 note peste 9.00.  Circa jumătate dintre licenţiaţi nu vor intra însă în examenul de rezidenţiat din această toamnă, pentru că au ales să plece în alte ţări, cum ar fi Germania sau Franţa. Acolo nu se dă examen, studenţii fiind admişi pe bază de interviu”, ne-a declarat prof.dr. Nechita.
Ceilalţi absolvenţi se pregătesc pentru examenul de rezidenţiat care se va susţine pe data de 20 noiembrie în cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Viitorii medici gălăţeni pot alege între rezidenţiatul pe post (care presupune că medicul rezident ocupă un loc de muncă, dar nu are voie să şi-l schimbe timp de cinci ani) şi rezidenţiatul pe loc – formă de pregătire care nu asigură medicului un loc de muncă stabil în timpul perioadei de specializare.
Potrivit sursei citate, în judeţul Galaţi avem 15 posturi pe care licenţiaţii în medicină le pot ocupa, în oraşul nostru, în Tecuci şi Târgu Bujor. Centrul universitar în care gălăţenii vor susţine examenul de rezidenţiat pentru a ocupa aceste posturi diferă, în funcţie de domiciliu. „Spre exemplu, un absolvent gălăţean va susţine examenul la Iaşi, moldovean fiind. Absolvenţii brăileni sau tulceni ai facultăţii din Galaţi vor merge la Bucureşti pentru examen”, a conchis decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi. 

Foto: Vasile Caburgan

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.