Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Salariul mediu net în județul Galați a crescut la 4.679 de lei

După patru luni de creștere a numărului de salariați, județul Galați a înregistrat în luna mai 2024 un ușor recul pe piața muncii

Pe de altă parte, salariul mediu al angajaților a continuat să crească, fiind păstrat trendul pe care s-a intrat încă de la începutul acestui an, rezultă din datele centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați.

Efectivul salariaților la sfârșitul lunii mai 2024 a fost, la nivelul județului Galați, de 122.877 de persoane, în scădere față de luna precedentă cu 113 salariați. Pe de altă parte, față de luna corespunzătoare din anul 2023, în luna mai 2024 s-a înregistrat o creștere cu nu mai puțin de 1.214 salariați.

Tendința de creștere a numărului de angajați în județul Galați s-a manifestat începând de la începutul acestui an, în ianuarie fiind înregistrați 122.124 de salariați, cu 678 de salariați mai mulți față de sfârșitul anului trecut. Ulterior, în luna februarie s-a ajuns la 122.383 de salariați, în martie la 122.759 de salariați, iar în aprilie la 122.990 de salariați.

Ritm de creştere a salariilor superior celui naţional

În ceea ce privește veniturile, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Galați a crescut în luna mai cu aproape 2 procente, la valoarea de 7.694 de lei. Interesant este că ritmul de creștere a salariilor din județul Galați este mai mare decât cel înregistrat la nivel național, chiar dacă valoric suntem încă sub media pe țară.

Astfel, față de luna mai 2023, câștigul salarial mediu nominal brut din luna mai 2024 în județul Galați a înregistrat o creștere cu 21,9 la sută! Spre comparație, la nivel național, în perioada de referință creșterea a fost de doar 12,7 la sută. Pe de altă parte, la nivel național, salariul mediu nominal brut înregistrat în luna mai 2024 a fost de 8.355 de lei, cu 661 de lei peste salariul mediu nominal brut din județul Galați.

În același timp, în județul Galați, câștigul salarial mediu nominal net în luna mai 2024 a crescut la 4.769 de lei, mai mare cu 2,34 la sută față de luna aprilie 2024. Față de luna mai 2023, câștigul salarial mediu nominal net din luna mai 2024 a înregistrat în județul Galați o creștere cu 19,31 la sută. Pe de altă parte, în aceeași lună, la nivel național, câștigul salarial mediu nominal net a fost de 5.118 lei, prin urmare mai mare cu 349 lei față de valoarea din județul Galați.

În același timp, există o serie de diferențe în nivelul de salarizare în funcţie de domeniul de activitate. "La nivelul județului Galați, față de luna precedentă, câștigul salarial mediu nominal net din luna mai 2024 a crescut cu 3,61 la sută în Servicii și cu doar 0.32 la sută în Industrie și Construcții, dar a scăzut cu 3,34 la sută în Agricultură, Silvicultură și Pescuit", precizează Direcția Județeană de Statistică Galați.

În termeni nominali, cel mai mare salariu mediu net a fost înregistrat, în luna mai 2024, în Servicii, cu o valoare de 5.019 lei, fiind și primul domeniu din județul Galați care trece de pragul psihologic de 1.000 de euro echivalent. Pe locurile următoare, în Industrie și Construcții salariul mediu net a ajuns la 4.407 lei, iar în Agricultură, Silvicultură și Pescuit, salariul mediu net a fost de 3.873 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

10 comentarii

postat de DC Joi, 8 August 2024 17:33 86.124.126.*** Link la comentariu

Refaceți calculul după ce dați la o parte salariile bugetarilor, inclusiv a celor de frunte, și vedeți ce iese. Era relevantă mediana salariilor, dar mai vin câteva rânduri de alegeri și nu dă bine la imagine.

postat de ss Joi, 8 August 2024 18:09 5.13.179.*** Link la comentariu

Clar, cati bugetari s-au mai angajat? Cati lucratori de la privat au fost dati afara?

postat de Vise fata mea Joi, 8 August 2024 18:13 108.245.201.*** Link la comentariu

La bugetari. Dacă lucrezi altundeva iei 2 lei

postat de Traian Joi, 8 August 2024 18:21 86.120.239.*** Link la comentariu

Cât de bine se trăiește în România ! Pe hârtie !

postat de Sergiu Joi, 8 August 2024 18:55 5.13.157.*** Link la comentariu

Cresterea s-a datorat iesirii la pensie a celor cu pensii speciale ? Ca doar cu pensionarea celor cu salariul mini pe economie NU POATE EXISTA o asemenea situatie.

postat de Adrian Joi, 8 August 2024 18:57 86.124.203.*** Link la comentariu

De unde ați scos aceste salarii? Probabil așa cum am mai spus,dacă unul mănâncă 2 hamburgeri și eu nu mănânc nici unul, în medie fiecare a mîncat cite un hamburger.Cam așa e cu salariile ...

postat de un observator Vineri, 9 August 2024 00:04 5.13.131.*** Link la comentariu

Va trebui să se regândească panarama asta cu media salariilor. Ce statistică? Alta este realitatea. Sărăcie, locuri de muncă puține și plătite prost. Miroase a ceva electoral. Multă prostie patriotică.

postat de florin Vineri, 9 August 2024 03:49 86.124.200.*** Link la comentariu

Au crescut salariile la bugetari!A crescut și salariul minim care face că la privat marea majoritate sa fie plătită cu acesta!Cînd cel mai mare angajator este pe primul loc pe țară la pierderi in 2023 marșarea pe acest gen de statistică este greșit!Hai sa analizam separat salariile bugetarilor !

postat de florin Vineri, 9 August 2024 03:55 86.124.200.*** Link la comentariu

Analizând separat salariile bugetarilor de cele la privat vom constata că cele de la buget au crescut f mult!În care economie sănătoasă mai cresc salariile la buget cu 10-25% cu sporuri de toate felurile iar la privat doar cînd se mărește salariul minim?Nu mai vorbim de pensiile speciale 2% din PIB!

postat de nababu Vineri, 9 August 2024 05:19 128.127.117.*** Link la comentariu

4 679?Pai nevastămea are 7000 in cap... salariu minim plus bonurile de masă si vor să-i mărească iar din sectembrie.Lucrează ca vânzăreața oleacă mai sus de piață cu vechime cât coprinde si esperență așișderea.Da cine mai lucră acum pentru 4679?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.