Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Radioterapia, decontată pentru pacienții oncologici

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea decontării la toate toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.

Măsurile, menite să susţină şi pacienţii care au nevoie de medicamente inovative, sunt adoptate în urma solicitărilor venite din partea sistemului medical şi a asociaţiilor de pacienţi. Ministrul Rafila a precizat că o parte dintre măsuri au fost elaborate alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
El a menţionat că măsurile vizează inclusiv implementarea PAL-PLAN (Planul Naţional de Paliaţie), prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, inclusiv a celor care pot fi acordate ambulatoriu sau la domiciliul pacientului.

Rafila a precizat că ordonanţa aduce şi un "mecanism accelerat de acces la medicamente inovative" pentru produsele care sunt unice în cazul anumitor tipuri de boli. Acest mecanism va fi aplicat şi pentru produsele ce vor putea genera economii la nivelul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, deoarece vor înlocui medicamente mai costisitoare.
Alte prevederi ale OUG contribuie la implementarea Planului Naţional de Control al Cancerului, prin constituirea reţelelor naţionale de diagnostic şi tratament pentru pacienţii oncologici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.