Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un nou ajutor financiar de la Guvern pentru zonele afectate de inundații

La începutul ședinței de Guvern de astăzi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat noi sume alocate pentru sprijinirea familiilor și comunităților afectate de inundații, precum și pentru refacerea infrastructurii rutiere județene distrusă de viituri.
Astfel, după ce a acordat deja un prim ajutor de 10.000 de lei familiilor afectate, Guvernul a alocat încă 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură. Acești bani sunt pentru înlocuirea bunurilor distruse, precum și pentru achiziționarea de combustibil necesar încălzirii locuințelor în perioada rece. După finalizarea evaluărilor și centralizarea datelor vor fi acordate noi ajutoare financiare.
„În aceste momente dificile pentru multe dintre comunitățile din județul nostru, sprijinul guvernamental este esențial. Apreciem măsurile rapide și concrete anunțate de premierul Marcel Ciolacu, care vin în întâmpinarea nevoilor urgente ale oamenilor afectați de inundații”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De asemenea, tot astăzi, în ședința de Guvern, pentru județul Galați, a fost alocată suma de 62 de milioane de lei pentru refacerea drumurilor județene afectate de ape, inclusiv a podurilor și podețelor.
”Aceste fonduri sunt vitale pentru refacerea rapidă a infrastructurii și pentru reluarea activităților normale în zonele afectate”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.