Să-l aducem acasă pe Silviu Orăşanu!
La doar 34 de ani, umerii Gabrielei Pământ sunt apăsaţi de o povară grea. Tatăl copilului ei, Silviu Mitică Orăşanu a murit în Spania, unde plecase în această vară, în căutarea unui loc de muncă. A vrut să le facă viaţa mai uşoară Gabrielei şi fiului lor de bolnav, de aproape opt ani. Din păcate, a murit singur, printre străini.
La începutul lunii trecute, vestea nenorocirii a căzut ca un trăsnet. „M-a sunat o cunoştinţă şi mi-a spus că în Spania a fost identificat cadavrul tatălui copilului meu. Căzuse de la înălţime”, ne spune Gabriela Pământ. „Am vorbit cu autorităţile spaniole şi cu cei de la Serviciul de Medicină legală din oraşul Bilbao. Mi-au spus că mă costă 8.000 de euro să-l aduc acasă. Şi am aceşti bani. Sunt asistentă medicală, dar nu-mi găsesc de muncă. Îl vor mai ţine în morgă doar până la finele anului”, ne spune femeia de 34 de ani. „Vă rog să mă ajutaţi! De când am aflat, nu mai am linişte gândindu-mă că nu am puterea să îl aduc în ţară şi să-l înmormântez creştineşte” încheie femeia. Viaţa i-a luat deja destul, lăsând-o singură, cu un copil bolnav. Ceea ce putem noi să facem este să-i redăm liniştea sufletească şi să o ajutăm să îl înmormânteze acasă pe tatăl copilului ei.
Dacă o puteţi ajuta pe Gabriela, depuneţi o sumă de bani în contul:
RO6CECE0019462748005511, deschis la CEC Bank, pe numele Gabrielei Pământ. O puteţi de asemenea contacta, pentru mai multe detalii, la numărul de telefon 0765527018.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.