Precizări privind folosirea sistemului RO e-Factura
Facturile se transmit în sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii, care se calculează pe zile calendaristice din ziua următoare celei în care a fost emisă factura şi expiră în cea de-a cincea zi, indiferent că aceasta este o zi lucrătoare sau nelucrătoare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.
"Spre exemplificare, în situaţia în care o factură este emisă pe data de 5 august, termenul începe să curgă din ziua următoare, respectiv din 6 august, şi se consideră împlinit în data de 10 august. Prin urmare, în acest caz, factura transmisă în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura pe 11 august se consideră a fi transmisă cu întârziere.
De asemenea, în cazul unei facturi emise pe 31 iulie, aplicând acelaşi raţionament, ultima zi în care contribuabilii pot trimite prin sistem factura ar fi 5 august", se arată în comunicatul MF.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.