Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Lapte amar la Scoala nr. 5

La nicio lună de când la şcolile din Nicoreşti, Frumuşiţa şi Lieşti s-au descoperit batoane de brânză fermentată, apar nereguli legate de produsele lactate la o şcoală din Galaţi. În jur de 25 de elevi ai Şcolii Nr. 5 au rămas, ieri, fără porţia de lapte.

„Când au deschis cutiile şi au gustat din el, au văzut că e amar. Am verificat şi noi şi am constatat acelaşi lucru, deşi pe capac termenul de garanţie nu era expirat. Am anunţat imediat la Protecţia Consumatorului. Inspectorii au sosit repede la faţa locului au constatat că ceva e într-adevăr în neregulă cu conţinutul respectivelor cutii şi au recoltat probe. Ne-au spus că ne vor ţine la curent cu datele de la analize”, ne-a declarat directoarea şcolii, Ana Negulescu.

Inspectorul-şef Marioara Gătej, de la Inspectoratul Regional de Protecţia Consumatorului, ne-a declarat că a fost reţinut tot lotul de produse al căror termen de valabilitate expira pe 7 martie 2009. „Am constatat modificarea conţinutul organoleptic la cele 25 de cutii de lapte de tip UHT aduse la Şcoala 5. Au un gust amar. Am chemat mâine (astăzi, n.r.) distribuitorul, firma Risk Com SRL, cu date exacte despre acest lot”, ne-a precizat Marioara Gătej.

Aceasta a mai precizat că nu a mai primit alte reclamaţii de la şcoli. În schimb, în unele controale, inspectorii au avut neplăcuta surpriză să găsească frigidere scoase din priză, cu toate că depozitau produsele destinate elevilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.