Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scandal într-un bar din Galați. Un bărbat este căutat de poliție în urma unei încăierări

A fost scandal general într-un bar din zona Siderurgiștilor, o bătaie între mai multe persoane, clienți ai stabilimentului, impunând mobilizarea unor efective sporite de poliție.

Incidentul s-a petrecut marți seara, informează IPJ Galați, doi bărbați, unul de 34 de ani și altul de 41 de ani, agresându-l pe un alt client, în vârstă de 50 de ani, cu care ar fi avut un conflict spontan.

Descinderea polițiștilor la fața locului s-a soldat cu identificarea celor trei persoane implicate, dar numai doi au mai fost găsiți la fața locului, cel mai tânăr, de 34 de ani, fugind înainte de sosirea echipajelor.

”În urma administrării probatoriului într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii Secției 2 Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 41 de ani. În cursul zilei de miercuri, 16 iulie 2025, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul a dispus plasare acestuia sub control judiciar, pentru 60 de zile”, a anunțat IPJ Galați, în cursul serii.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 34 de ani se sustrage cercetărilor, iar polițiștii desfășoară activități specifice în vederea identificării și depistării acestuia, în scopul dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Firicel a lui CimpoaieDai o bere sau îți f.t una? Joi, 17 Iulie 2025 06:55 128.127.119.*** Link la comentariu

Nu sunt spontane nenicule.Sunt insi fără căpătâi care cersesc de băut,la oricine e fraier si le dă.după ce la prins de musteriu devin abonati nu numai la băut si si la cerut bani de la tipul acela.

postat de Gogu Joi, 17 Iulie 2025 10:24 82.79.117.*** Link la comentariu

Cam 8 masini de politie si aprox. 15 politisti, plus cel putin un echipaj al firmei de paza au nimerit prima data la Reno. Apoi l-au cautat prin cartier cam 5 min., IN MASINI -NU PE JOS si au plecat.

postat de Bogdan George vlasie Joi, 17 Iulie 2025 11:35 86.120.239.*** Link la comentariu

Cel mai periculos cartierul siderurgistilor vest zona general ireg general plin de boschetari recalcitranți psihic care deranjează liniștea publică la 04 00 dimineața poliția locală nu am văzut sa pat

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.