Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consultații în ambulatoriul integrat, unde pacienții pot fi consultați în regim de policlinică, pentru minimum o oră/zi în medie pe lună, raportat la un program de 35 de ore/săptămână. Pentru cei care nu respectă regula, Ministerul Sănătății a pregătit și sancțiuni: avertisment scris la prima constatare și amendă de 20.000 de lei începând cu a doua constatare, potrivit hotnews.ro.

Pentru medicii care își desfășoară activitatea în spital pentru un program de lucru reprezentând o fracțiune de normă, programul minim pentru consultații în ambulatoriul integrat se reduce în mod corespunzător. 

Măsura este inclusă într-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Sănătății în transparență decizională, ce urmează să facă parte din Pachetul 2 de reforme pentru care Guvernul se pregătește să își asume răspunderea. 

Ministerul Sănătății a anunțat, luna trecută, și dublarea programului din ambulatoriile spitalelor, prin organizarea a două ture pe zi, pe care să le efectueze toți medicii din secții, prin rotație.
Majoritatea ambulatoriilor din spitale au, în acest moment, program în prima jumătate a zilei. De asemenea, toți medicii din spital, inclusiv șefii de secție, vor fi obligați să acorde consultații și în ambulatoriu, mai spunea ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

„O problemă importantă este accesul oamenilor la servicii medicale. Nu mă refer la urgențe, ci la investigații simple care se fac în mod normal în ambulatoriu. O primă modificare este că programul ambulatorilor se va dubla, până la 8 seara. Prin această modificare va crește accesul oamenilor la serviciile de bază din unitățile sanitare”, declara în luna iulie ministrul Rogobete. 

Realitatea este că, de cele mai multe ori, pentru a obţine o programare la o consultaţie în policlinici, pacienţii trebuie să aştepte cu lunile, de multe ori fiind nevoiţi chiar să reînnoiască trimiterile de la medicul de familie, care de regulă sunt valabile 30 de zile. Foarte mulţi, simţindu-se rău şi fiind preocupaţi de starea lor de sănătate, ajung în cabinetele clinicilor private, plătind sume serioase pentru consultaţii la care, asiguraţi fiind, ar avea dreptul în mod gratuit.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

7 comentarii

postat de De muncit cand e chef, de platit mereu Marți, 26 August 2025 15:21 86.120.239.*** Link la comentariu

Vor sa se duca la munca si sa se inchida in cabinet?Ar trebui si programarile pt consulatii sa fie facute la Casa de Asigurari,nu sa suni la spital sa nu raspunda nimeni,sa scoata telefonul din priza

postat de am intrebat daca pina atunci orbesc, raspunsul a fost ca le pare rau. multumesc stat roman., Marți, 26 August 2025 16:48 128.127.119.*** Link la comentariu

platesc 450 roni cass din pensie si o indemnizatie de urmas legea 118/90, tatal meu fiind deportat. am luat de la medic familie trimitere control oftalmogic, ochiu sting. programare, decembrie 2025.

postat de Iancu Jianul Marți, 26 August 2025 18:07 5.13.189.*** Link la comentariu

Suna la Militar... spitalul ala PUTE de coruptie, si-au adus medicii asistentele lor! Trb cuiva sa-i scrie ministerului sanatatii, sa distruga mafia din orasul asta INFECT de coruptie si prostie! GATA

postat de Von Bergovicz 22,3 cm Records Marți, 26 August 2025 21:17 109.166.132.*** Link la comentariu

In jegul asta de oraș, " eroilor din linia 1 în halate albe" li se rupe de bolnavi

postat de Von Bergovicz 22,3 cm Records Marți, 26 August 2025 21:20 109.166.132.*** Link la comentariu

In " pandemie" când țineau paturile goale sa întrețină butaforia, am auzit un " mare medic" de la județ:" sa mai tina pandemia asta sa mi termin și eu vila". Să de-a Dumnezeu să ai parte de ea!

postat de Galatean Miercuri, 27 August 2025 07:19 89.137.229.*** Link la comentariu

Mai bine s-ar demola spitalul.asta unde s-au cuibarit o serie de lipitori la portofelul pacienților.

postat de Cernea Vineri, 29 August 2025 11:01 95.76.0.*** Link la comentariu

Nu o vor face. Toti, desi au jurat pe Hipocrate, vor consulta in clinicile lor private unde platlm saci de bani CA SI CUM NU AM COTIZAT NIMIC LA STAT. O alta profesie care s a facut de ras nu respect

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.