Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Centrul orașului, paralizat de o bătaie între familii. De la ce a pornit totul

A fost ”spectacol” duminică seară, în plin centrul Galațiului, după ce mai multe persoane, membre a două familii care locuiesc în zonă, s-au luat la bătaie, sub ochii numeroșilor trecători aflați la plimbare în jurul  orei 19,00.

Conflictul, care ar fi fost pornit de două fete, a degenerat, la fața locului ajungând ajutoare de ambele părți. Pentru a preveni ca bătaia să devină una serioasă și să nu se producă distrugeri sau victime colaterale, la fața locului au fost trimise de urgență echipaje de poliție de la toate secțiile din oraș, zeci de agenți supraveghind mișcările găștilor, care între timp s-au deplasat din zona Spicu, unde ar fi pornit ostilitățile, până în stația de taxi de pe strada Nicolae Bălcescu.

Situația s-a detensionat odată cu sosirea trupelor speciale, bătăușii alegând care să plece, care să îi însoțească pe polițiști la secție. Primele verificări au stabilit faptul că întregul scandal fusese provocat de două minore, care s-ar fi luat la bătaie din cauza unor ”afaceri”.

”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit că două minore, de 13, respectiv, 15 ani, din Galați, s-ar fi agresat fizic reciproc, iar în sprijinul acestora ar fi intervenit mai mulți membri ai familiilor lor.

Persoanele implicate nu au avut nevoie de îngriji medicale.  Acestea au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările producerii evenimentului și dispuse măsurile legale care se impun”, au anunțat reprezenanții IPJ Galați în cursul serii de duminică, 14 septembrie.

Scandalagiii ar putea primi amenzi pentru tulburare liniștii și ordinii publice, faptă pentru care ar putea să răspundă și penal. Agresiunile fizice, chiar dacă s-au petrecut în public, au puține șanse să fie ”pedepsite”, știut fiind faptul că etnicii nu sunt foate hotărâți când vine vorba să se reclame la poliție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

20 comentarii

postat de Gigel Luni, 15 Septembrie 2025 05:38 86.124.201.*** Link la comentariu

Daaa, etniciii....nu ai voie sa le spui altfel ca cica e contrar legii si e discriminare.Bilete dus catre o insula pierduta din Pacific,sa le faca tara lor daca in civilizatie nu vor.

postat de 1 Luni, 15 Septembrie 2025 06:01 92.87.201.*** Link la comentariu

nu s-au inteles asupra nuantei opereri lui Eminescu

postat de lupu Alex Luni, 15 Septembrie 2025 06:13 128.127.119.*** Link la comentariu

Centrul Galatiului, inclusiv Piata Centrala, este sufocat de persoane de etnie roma! Toti au "afaceri", si locuiesc in zona! E inevitabil sa nu se calce pe degete cand e vorba de teritoriu!

postat de Regele ex bulibașă Luni, 15 Septembrie 2025 06:55 82.77.245.*** Link la comentariu

Etnicii rromi recalcitranți, să fie lăsați fără cetățenie română și să meargă unde poftesc. Indienii îi așteaptă cu brațele deschise!

postat de Unde e aglomeratie de oameni,acolo e si potential infractional,de aceea necesita prezenta politistil Luni, 15 Septembrie 2025 06:57 86.120.239.*** Link la comentariu

" Politistii care lipsesc de la fata locului".Poate ii vezi dupa-amiaza in weekend patruland cand nu e nimeni pe strada,dar la orele aglomerate,unde sunt stimabilii?Nici unul nu mai patruleaza la pas?

postat de Iancu Jianul Luni, 15 Septembrie 2025 08:12 5.13.189.*** Link la comentariu

Sa traiasca dinozaurul! El a adus masele de votanti, case nationalizate sau monument istoric! A acaparat terenurile ptr benzinarii ilicit, fiicasa cu magazinul in strada! DNA? Exista asa ceva la GL?

postat de Un galatean Luni, 15 Septembrie 2025 08:33 84.232.140.*** Link la comentariu

In curand,si restul galatiului va fi populat, de tiganime, ei fac 10 copii, pe cand romanii maximum doi, la fel se intampla cu lumea araba si cu cei de culoare. Piata, e dominata de ei….politia cam do

postat de Omu Păiangăn Luni, 15 Septembrie 2025 11:25 86.124.201.*** Link la comentariu

Deci aici se duceau ieri cele 5 mașini de poliție + 1 dubă.

postat de Quaestio Luni, 15 Septembrie 2025 11:53 86.124.200.*** Link la comentariu

Si cand ma gandesc ca Jandarmeria face pande la pescarii amatori din nordu' judetului ...

postat de ss Luni, 15 Septembrie 2025 12:53 86.124.202.*** Link la comentariu

usor, usor se schimba minoritatea cu majoritatea, e usor ca si actuala majoritate e compusa din caractere asemanatoare, culoarea pielii nu conteaza!

postat de Lulu Luni, 15 Septembrie 2025 13:01 95.76.2.*** Link la comentariu

Primesc o branza nu amenda. Nu platesc impozite nu platesc nimic iar politia ii protejeaza ,suntem siguri ca le este si complice , Piata, in curand o sa ne protejam singuri ,altfel devenim victime col

postat de Controlul extins al averii Luni, 15 Septembrie 2025 13:43 78.209.182.*** Link la comentariu

Nu sunt familii ci clanuri de romi incurajate de complicitatea poliției și justiției. ANAF nu știe să îi controleze pe ăștia.

postat de paloma Luni, 15 Septembrie 2025 14:54 86.124.202.*** Link la comentariu

Asa se intampala cand avem si politie nationala si politie locala !!! Sambata si duminica au liber amandoua !!!

postat de Fraierii plătesc, clanurile, poliția și justiția ne oferă un festival grotesc Luni, 15 Septembrie 2025 15:55 83.98.83.*** Link la comentariu

Vedeți și la Craiova s-au omorât între ei. Poliția și justiția i-au lăsat liberi de capul lor și deseori sunt complici. Este țara rromilor, ei comandă tot. Fiscul nu îi controlează pe ăștia

postat de Clanurile astea nu aveau cum să existe fără complicitățile autorităților protectoare in cazul lor și Marți, 16 Septembrie 2025 02:39 83.98.83.*** Link la comentariu

Sa nu fiți naivi să credeți că aceste clanuri își fac de cap cum vor așa accidental.Poate va aduceți aminte cum ditamai șeful poliției capitalei se ducea la clan atunci cu omorul lui pian.Curajul clan

postat de inchideti lumina si dati drumul cainilor... Marți, 16 Septembrie 2025 05:02 193.230.156.*** Link la comentariu

Daca lasati porumbeii sa se poarte ca in Las Fierbinti sau Bronx, pana la urma asta meritati, dragalasilor. Asta e doar inca un motiv sa nu mai pun piciorul in orasul asta, odata frumos ....

postat de Laura Marți, 16 Septembrie 2025 08:52 83.103.186.*** Link la comentariu

Ce chirii platesc la Primaria Galati acesti chiriasi sociali ? Verifica cineva unde locuiesc ? Daca fac prostii si sunt chiriasi, afara din casa Primariei Galati.

postat de Floare Galațiului, in frunte cu Primarul Marți, 16 Septembrie 2025 09:32 109.166.129.*** Link la comentariu

Acești votanți dedicați ai PSD sunt ocrotiți cu grija de Primar. Nici poliția , nici jandarmii nu vor să-i deranjeze. Peste 4 ani sunt iar alegeri, și trebuie să fie la urne toți!

postat de Un fost militean.. Marți, 16 Septembrie 2025 15:28 84.232.140.*** Link la comentariu

Acest cancer minoritar, fac numai rau, nu muncesc,talharesc, acces la educatie, gratis, la servicii medicale gratis, scandaluri, prostitutie, proxenerism., sunt primii, Controlatii sa justifice, masin

postat de Von Bergovicz 25 cm Records Marți, 16 Septembrie 2025 15:34 84.117.46.*** Link la comentariu

Tabarles mo praleo

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.