Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Câte haite de câini vagabonzi terorizează oraşul

Ca întotdeauna, problema câinilor vagabonzi este una delicată în municipiul Galaţi. Dacă, în anumite zone, aceştia au dispărut, cei rămaşi, sterilizaţi şi bătrâni, nemaipunând probleme locuitorilor, în alte părţi există haite întregi de câini periculoşi, astfel încât să treci pe acolo cu bicicleta, pe jos sau, şi mai rău, cu un câine în lesă, este un adevărat sport extrem.

În acest sens, am primit la redacţie o sesizare, de la Sebastian Panceac, un gălăţean care ne spune că speră că vom publica "un articol care să pună mai multă presiune pe autorităţi pentru tratarea problemei câinilor fără stăpân din oraş. Problemă care, deşi acum câţiva ani părea rezolvată, în ultimul timp a luat din nou amploare.

Un exemplu de efect ar fi cazul, pe care l-aţi publicat, al doamnei nevăzătoare muşcată în Grădina Publică. Vă ataşez două fotografii grăitoare, sper eu, în acest sens.
În prima fotografie, făcută pe data de 28 septembrie la ora 22,20, se vad şase câini odihnindu-se pe scuarul de pe strada Brăilei, în dreptul parcului cu fântâni de la Potcoava (vizavi de Stirex).
În a doua fotografie, făcută pe 20 octombrie, ora 14,30, se vede o doamnă care hrăneşte 10 câini la intrarea în parcul de aventură de la fosta uzină de apă.
În perioada de o lună dintre cele două fotografii pe care le-am făcut, am avut ocazia să mai întâlnesc o haită de câini în Micro 20, zona parcului de la restaurantul "Doi cocoşi", ora aproximativă 22,00, haită pe care, din teama pentru siguranţa mea, nu am reuşit să o fotografiez.
De asemenea, în această vară am avut ocazia să văd seara o haită de caini care îşi făceau veacul tot pe scuarul de pe Brăilei, dar de data asta în zona Restaurantului "Laura" (care acum nu mai există, acolo funcţionând un alt local - n.r.)."

După cum se vede, cititorul nostru s-a documentat şi ne-a scris în cunoştinţă de cauză. Sperăm şi noi că reacţia autorităţilor va fi promptă, aşa încât să nu se ajungă la situaţii neplăcute, ca să nu spunem de-a dreptul periculoase. De asemenea, dacă aţi mai identificat câini periculoşi în alte zone decât cele menţionate, aşteptăm imagini şi detalii pe redactie@viata-libera.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

12 comentarii

postat de micro_19 Marți, 28 Octombrie 2025 07:28 91.216.52.*** Link la comentariu

Pe faleza inferioara in zona Nicnic & spatiu de joaca sunt 2-3 caini ce se dau, mai ales seara, la trecatori, alergatori si biciclisti. Acesti caini sunt hraniti de unii ce ar trebui sa-i tina legati.

postat de maurice Marți, 28 Octombrie 2025 09:09 86.127.209.*** Link la comentariu

Sa ii adune, ca acum sunt bani. Doar nu ne-au disperat degeaba cu acea taxa de ecarisaj/gunoi calcutata/declarata gresit.

postat de Numarul mare de animale pe strazi e o problema de sanatate si pentru animalele respective nu numai p Marți, 28 Octombrie 2025 09:12 86.124.200.*** Link la comentariu

Sunt tot felul de cretini care se autointituleaza 'iubitori de animale" care hranesc animalele pe strada.Vom ajunge la o problema de sanatate publica,ca in Cipru.

postat de @florin Marți, 28 Octombrie 2025 09:46 86.127.107.*** Link la comentariu

Legatura cu problema relatata e ca bietul animal se aduna acolo unde se poate hrani.De pisici,ciori si porumbei nu mai discutam,subiectul e scapat de sub control complet,toate is purtatoare de boli...

postat de @florin Marți, 28 Octombrie 2025 09:48 86.127.107.*** Link la comentariu

Lucrul asta se intampla,in majoritate,pentru ca la ghiurletii adusi la oras de comunism le lipseste datul la porc dimineata,aruncatul de graunte la gaini ori umplut castonul la caine,ca la ei acasa

postat de un cetatean cu drept de vot Marți, 28 Octombrie 2025 09:58 128.127.119.*** Link la comentariu

ce facem cu stapanii de caini care nu strang rahatul dupa ei si de cei cu caini periculosi ce nu au botnita?

postat de Adunati cainii de pe strazi ca ne-am saturat de ei, nu mai poti merge in siguranta Marți, 28 Octombrie 2025 11:16 185.220.101.*** Link la comentariu

Sar iubitorii de potai, cei care ii hranesc,ca au si aceste"animalute"dreptul sa fie pe strada,sa atace oameni. Le zici sa ii ia acasa se fac ca ploua. Autoritatile nu fac nimic,ne-am saturat de haite

postat de Cetatean Marți, 28 Octombrie 2025 11:56 95.76.1.*** Link la comentariu

Sa vedeti in Badalan. Dipa ce o sa fie omorat cineva sa vedeti ce masuri se vor lua. De doi ani scriu cetatenii de asta, Fotea si Pucheanu au treaba. Sa l gadile pe Grindeanu.

postat de cine sa auda?! Marți, 28 Octombrie 2025 12:09 89.137.225.*** Link la comentariu

Banii din taxa de ecarisaj!....unde subt,ce se face cu ei?!...sau e taxa prea mica sa se faca ceva,nu-i asa puchi?!

postat de ne-am saturat de haitele de caini Marți, 28 Octombrie 2025 12:56 185.220.101.*** Link la comentariu

Sunati si la ecarisaj cand mai vedeti asa ceva!! Postatul pe facebook nu ajuta la nimic, actionati si sunati imediat la ecarisaj!

postat de Nicu Marți, 28 Octombrie 2025 13:11 86.120.239.*** Link la comentariu

Pe faleza de jos este un tip cu "liga pentru presedinte" care tine cainii incuiati intr-o incinta, apoi le da drumul pe faleza, speriind lumea iesita la plimbare.

postat de adygl Miercuri, 29 Octombrie 2025 05:17 92.86.16.*** Link la comentariu

Banii pentru ecarisaj, de fapt sunt bani mascati pentru partidul lui puchi. Cainii latra in continuare peste tot in Galati.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.