Peste 900 de profesori înscrişi la grade didactice
Peste 900 profesori s-au înscris, în anul şcolar 2008-2009, la examenele pentru susţinerea gradelor didactice. Dintre aceştia, 209 s-au înscris la gradul didactic I, 229 la gradul didactic II iar 266 – la definitivat. Cele mai multe cadre didactice înscrise la definitivat sunt educatoarele – 41, în timp ce la gradul didactic II, respectiv I, cei mai mulţi sunt învăţătorii: 43 la gradul II, 59, la gradul I.
Perfecţionarea prin gradul didactic I presupune redactarea unei lucrări metodico-ştiinţifice (de cercetare aplicativă) şi susţinerea unor lecţii în faţa unei comisii de specialitate. Candidaţii care s-au înscris în acest an la gradul I vor finaliza această formă de pregătire în 2011.
Cadrele didactice care s-au înscris la gradul II vor susţine un examen complex, compus din probe de specialitate (la care se adaugă metodica predării disciplinei) şi de psihopedagogie, în 2010. El este precedat de trei inspecţii curente.
Profesorii debutanţi, care, în general, au o vechime de 2 ani în activitate, susţin examenul de definitivat în vara acestui an – 2009.
Cu toate că au posibilitatea de a se înscrie la grade în mai multe centre de perfecţionare din ţară, cei mai mulţi dintre profesorii, institutorii, învăţătorii sau educatoarele din Galaţi au preferat, pentru această etapă a vieţii profesionale, Universitatea „Dunărea de Jos”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.