Ambiţii de început de an: opt inspectori la peste 67.000 de asistaţi
Începând cu acest an, AJPS Galaţi preia în subordine şi departamentul de inspecţie socială. Cei opt oameni care vor lucra la acest nou departament vor avea ca sarcină verificarea „scriptică şi faptică” a informaţiilor existente în dosarele beneficiarilor de ajutoare de stat: cei care primesc venitul minim garantat, cei care primesc alocaţia suplimentară pentru susţinerea familiei, dar şi beneficiarii ajutoarelor la încălzire.
Potrivit datelor furnizate de către directoarea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Olimpia Ralea, la finele anului trecut, în judeţ erau 7.600 de beneficiari ai Legii 416, 10.500 beneficiari de alocaţia suplimentară şi 49.490 de beneficiari de ajutoare la încălzire. Ceea ce înseamnă că cei 67.590 de beneficiari de ajutoare de stat din judeţ ar urma să fie verificaţi de doar opt inspectori, adică unui inspector îi va reveni analizarea situaţiilor a 8.448 de oameni!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.