Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Spitalele gălăţene mai au rezerve de medicamente

Dispariţia din farmacii a medicamentelor din import şi chiar şi a celor indigene fabricate din materii prime importate este deja constatată şi consemnată în paginile ziarului nostru. Aşa cum se ştie, din cauza deprecierii masive a leului, importatorii şi distribuitorii de medicamente nu pot accepta decontarea medicamentelor la cursul inferior impus de Ministerul Sănătăţii. Deja, directorii mai multor spitale mari din ţară au declarat public că le lipsesc din farmacii medicamente esenţiale. Prin urmare, am considerat firesc să verificăm dacă sunt ameninţate de penuria de medicamente din import şi cele mai mari unităţi sanitare din judeţ, cele două spitale clinice de urgenţă, judeţean şi de pediatrie.

Managerul general al Spitalului Clinic Judeţean, dr. Marin Crăciun, ne-a informat că, în cazul unităţii pe care o conduce, situaţia nu este nici pe departe la fel de gravă ca la alte instituţii omoloage din ţară: „Am încheiat contractele la preţul vechi şi am făcut demersurile necesare pentru ca să primim întreaga cantitate din fiecare produs contractat. Aşa se face că acum avem stocuri cu care am putea rezista cam două săptămâni. Este meritul dnei farmacist Chicoş, care se bucură de un respect deosebit din partea distribuitorilor, respect în baza căruia spitalul are o relaţie foarte bună cu cei mai mulţi dintre aceştia. Sigur că dacă aprovizionarea nu va fi reluată, anumite stocuri se vor epuiza curând. Poate chiar mai repede şi nu abia peste două săptămâni. În orice caz, cel puţin la momentul actual, nu suntem într-o situaţie critică, dar sigur că nici de invidiat”.

Şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii se află în aceeaşi situaţie aşa încât conducerea unităţii  aşteaptă cu nerăbdare reluarea importurilor şi aprovizionării cu medicamente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.