Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

S-au montat defibrilatoarele

* Aparatele medicale, cu o valoare de circa 2.000 de euro fiecare, s-au instalat în  Piaţa Centrală, la Tribunal, în Gara CFR Călători şi în zona Trecere Bac

Ieri s-au instalat, în locuri publice, patru defibrilatoare pe care le puteţi  folosi pentru a-i ajuta pe gălăţenii căzuţi în stradă şi aflaţi în stop cardio-respirator, până la sosirea medicilor de urgenţă. Aparatele care costă circa 2.000 de euro fiecare s-au montat în hala de zarzavaturi a Pieţei Centrale, la Tribunal, în Gara CFR Călători şi în zona Trecere Bac. Astăzi urmează să se monteze un alt defibrilator la Facultatea de Mecanică (cel care iniţial fusese planificat pentru zona Ţiglina I), potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, căpitanul Eugen Chiriţă. Odată cu venirea verii, se va monta un dispozitiv identic şi la Plaja Dunărea, mai precizează sursa citată.

Defibrilatoarele pot fi folosite de persoane fără pregătire medicală prealabilă pentru că oferă un ghid audio al manevrării, în limba română. În aceste momente se lucrează la un sistem care, la fiecare acţionare a unuia dintre defibrilatoare, va declanşa o alarmă la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, maşinile medicilor de la Ambulanţă sau SMURD vor putea pleca imediat spre locul în care un gălăţean are de suferit.

 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.