Icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir la Galaţi
După ce a parcurs 17.000 de kilometri pentru a aduce alinare credincioşilor, o icoană făcătoare minuni şi izvorâtoare de mir a ajuns ieri seară la Galaţi, la Mănăstirea „Sfânta Treime” de rit ortodox vechi, aflată în Micro 21. Obiectul de cult a fost adus în România de o delegaţie din care face parte şi Mihail Gavriloi, din Republica Moldova, cel care ne-a dat mai multe amănunte: „Icoana Maicii Domnului Umilenie este una dintre multele icoane făcătoare de minuni ale Rusiei, mai ales prin curgerea mirului, care se poate vedea asemenea unor picături ce se preling din partea de sus a icoanei”. Credincioşii se pot convinge singuri de această minune venind să se închine la icoana care a vindecat oameni bolnavi de cancer şi alte boli grele”, a mai spus Mihail Gavriloi. Icoana poate fi găsită la Mănăstirea „Sf. Treime” până miercuri, inclusiv. Apoi îşi va continua procesiunea spre Iaşi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.