Săptămâna porţilor deschise, la Şcoala 41 Galaţi
Pentru că Şcoala Nr. 41 îl are pe Sf. Grigore Teologul drept ocrotitor, elevii şi profesorii au organizat săptămâna trecută o serie de manifestări prin care şi-au dorit să scoată la iveală tot ceea ce au mai bun şi mai frumos. Au fost organizate aproape 30 de acţiuni pe teme şi discipline diferite, una mai interesantă decât cealaltă.
Lecţii demonstrative, concursuri, activităţi în care au fost implicaţi şi părinţii, expoziţii de icoane, piese de teatru sunt câteva dintre coordonatele pe care s-au înscris manifestările din săptămâna porţilor deschise.
„Ne-am bucurat că nu am fost singuri în zilele noastre de sărbătoare. I-am avut alături pe părinţii copiilor, dar şi pe viitorii noştri elevi de la Grădiniţele «Tom şi Jerry», «Anastasia» şi «Ion Creangă»”, ne-a declarat directoarea şcolii, prof. Elena Diaconu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.