Micro 17 - Peisaj cu gunoaie şi căruţe cu cai
Locatarii blocului B2 din Micro 17 au parte de un peisaj dezolant la care contribuie tomberoanele, pubelele de colectare selectivă şi noroiul. Vineri dimineaţă, când am mers noi la faţa locului, la sesizarea unei cititoare, imaginea era completată şi de o căruţă trasă de un cal, ai cărei proprietari căutau „comori” într-unul din tomberoane. Deşi sunt disponibile patru ghene şi încă trei pubele, în jurul acestora tot zac liniştite şi alte resturi. „Cei de la Ecosal vin, dar nu ştiu de câte ori pe săptămână. Cert este că nu adună toate gunoaiele din jur. Le lasă pe cele din grădină şi pe cele din jurul pubelelor. Răstoarnă şi gata, pleacă. Zona arată atât de rău, încât nici nu putem scoate capul pe fereastră”, ne-a explicat Pamela, o locatară. De acelaşi lucru ni s-a plâns şi Maria, care susţine că de imaginea pe care o au în faţa ochilor în fiecare zi sunt vinovaţi şi oamenii, care nu îşi aruncă resturile unde trebuie. „Ce-i drept, acum aceste tomberoane sunt goale, dar nu se curăţă şi ce e pe jos. Noi nu avem nimic aici: nici trotuar, nici curăţenie. Ne intră gleznele în noroi stăm cu gunoiul în faţa scării şi nu avem ce face”, spune aceasta.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.