Şapte lucrări finaliste din Galaţi, la Festivalul LicArt
A trecut jumătate din perioada de înscrieri la LicArt. Mai sunt doar trei luni şi vor fi date publicităţii numele celor ce vor participa, la Bucureşti, la Marea Finală. Până atunci, luna ianuarie şi-a desemnat creaţiile semifinaliste: 18 poezii, 37 fotografii alb-negru, 42 fotografii portret şi 59 de fotografii diverse.
În prezent, de la Galaţi sunt selectate şapte lucrări la secţiunea fotografie, realizate de cinci concurenţi. Trei lucrări îi aparţin lui Adrian Valentin Buţa de la Colegiul Economic care s-a înscris în concurs încă din prima lună. În ianuarie, de la Liceul de Artă „D. Cuclin s-au calificat Adina Elena Dublea şi Raisa Hagiu. De la Grupul Şcolar „Gh. Asachi” a fost selectată Bianca Galiano.
Cei cinci au dreptul să înscrie în concurs, în luna februarie, câte două creaţii la categoriile respective.
Explicaţie foto: „Evantaiul secret” – lucrarea semifinalistă înscrisă de Raisa Hagiu, de la Liceul de Artă





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.