Valea Oraşului, aproape izolată de şcoală şi biserică
Singura cale directă de acces a oamenilor din Valea Oraşului către Şcoala nr. 24 şi către Mănăstirea Metoc sau către Biserica Sf. Nicolae este vadul George Enescu. Această mică stradă urcă chiar în partea laterală a Şcolii 24. Oamenii se plâng atât de faptul că strada arată groaznic, ea nemaifiind asfaltată de foarte mulţi ani, cât şi de lipsa unei mâini curente (balustrade) care să-i ajute pe bătrâni la urcat sau de care să te poţi ţine în timpul iernii, când strada se acoperă de gheaţă. "Locuiesc la blocurile Bistriţa, în apropierea bazinului Icepronav. Vadul Enescu are o înclinaţie de aproximativ 45 de grade. Până acum câţiva ani aici era o balustradă, de care oricine se putea agăţa. Acum, nu ştiu din ce motive, a dispărut. Mai mult, aici locuieşte şi un doctor, care şi-a ridicat garajul la un metru deasupra pământului. Problema este că pasarela de acces a fost turnată în stradă, îngustând astfel spaţiul. Sunt curios cum a reuşit respectivul medic să obţină autorizaţiile de contrucţie a pasarelei", povesteşte Mihai Petrea.
Cititorul ne-a mai informat şi despre faptul că persoane necunoscute au furat capacul de la canalizarea de pe vad. "De două ori l-au furat, până ce au venit cei de la Apă Canal şi l-au sudat", adaugă bărbatul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.