Galaţiul intră în circuitul de cicloturism
„Suntem la coada Europei la traseele de cicloturism. Acesta este motivul pentru care am încheiat un parteneriat transfrontalier şi regional cu Parcul Naţional Prutul de Jos din Republica Moldova, cu Tulcea şi Brăila, care au şi ele Parcul Naţional Balta Brăilei şi Parcul Naţional Munţii Măcin, în vederea obţinerii de fonduri europene pentru a realiza acest obiectiv. Pe lângă turism, ne propunem să valorificăm şi patrimoniul naţional prin Valul lui Traian, care se continuă de la noi dincolo de Prut”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Pro Eco Tour, Cristian Arsene.
Acesta susţine că a discutat de mai multe ori cu directorul Parcului Naţional Prutul de Jos, Ion Delian, care i-a spus că prin deschiderea navigaţiei pe Prut au început să fie vizitaţi din ce în ce mai des de vaporaşe de croazieră, acesta fiind un potenţial turistic ce poate fi atras prin acest proiect şi la Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.