Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bereşti - Floarea-soarelui, schimbată pe untdelemn vărsat

Ştirile de Bereşti şi Tg. Bujor privind preţul de achiziţionare a kilogramului de floarea-soarelui din recolta acestui an se întretaie cu cele vasluiene, generând confuzii. Cultivatorii ar vrea să iasă în câştig, dar cu producţii de 7-800 de kilograme la hectar, iar în unele cazuri şi mai mici, constată, când cântăresc marfa, că anul 2012 le stă împotrivă.

Pentru o „plimbare” a combinei prin lanul de un hectar se plăteşte 260 de lei. Negocieri prea mari nu se fac decât dacă deţii suprafeţe mai întinse sau ai de vânzare cantităţi de floarea-soarelui de la câteva tone în sus. Concret, la Bereşti s-a vândut cu 1,80 lei. Cei cu câteva sute de kilograme, să-şi ia de grijă, au preferat, în multe situaţii, în locul banilor, untdelemnul îmbuteliat - 20 de litri la o sută de kilograme de floarea-soarelui predată, sau vărsat - 21 de litri, plus şrotul.
Informaţia cum că în zona Vetrişoaia-Vaslui s-ar fi prezentat procesatori cu maşini mari şi casierii după ei, cumpărând totul cu 2,20 lei pe kilogram la capătul tarlalelor, fac zona Bereşti-Murgeni să „fiarbă”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.