Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nou proiect european de finanţare - Fonduri nerambursabile pentru medicii de la sate

Medicii de familie care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural au la dispoziţie o linie de finanţare din fonduri nerambursabile. Finanţarea se poate obţine prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). „Cadrele medicale interesate pot depune dosarele de proiecte până pe 28 septembrie 2012. Deja am fost contactaţi de mai mulţi manageri de proiecte. Aceştia sunt persoane fizice autorizate cu experienţă în realizarea de astfel de proiecte. Ei joacă rolul de intermediari între medicii care urmăresc să obţină finanţarea şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), autoritate ce aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a explicat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.
Finanţarea acoperă 70 la sută din valoarea neimpozabilă a proiectului, restul de 30 la sută fiind suportată de medici. Dacă adăugăm şi TVA-ul aferent sumei, rezultă că medicii  trebuie să plătească aproape jumătate din valoarea totală a proiectului. „Sunt unele instituţii de credit, cum este Banca Transilvania, spre exemplu, care acoperă valoarea nefinanţată a proiectului. Astfel de fonduri pot fi accesate şi de autorităţile locale (primării) din mediul rural, pentru înfiinţarea de cabinete sau de societăţi medicale”, a adăugat dr. Boldea.

Medicii sunt reticenţi

Deşi valoarea proiectului este de 134.668.992 de euro, medicii sunt destul de reticenţi în accesarea fondurilor. Problemele întâmpinate cu proiectele precedente, realizate pe bază de finanţare POSDRU, probabil că au contribuit la scăderea încrederii în astfel de surse de finanţare. „Din cauza întârzierilor plăţilor la proiectele finanţate POSDRU, multe proiecte sunt acum blocate. De aici rezultă neplata salariilor angajaţilor şi datoriile acumulate la stat, la care se mai adaugă şi penalităţile de rigoare”, a concluzionat sursa noastră.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.