Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Cine împădureşte face bani buni

Uniunea Europeană (UE) intenţionează să îi motiveze şi pe fermieri gălăţeni să împădurească terenuri agricole. Plăţile pentru înfiinţarea unei astfel de plantaţii pe teren arabil sunt substanţiale, la fel ca şi primele acordate pentru întreţinerea pădurii, în primii cinci ani. Se acordă, în plus, banii pentru amortizarea pierderilor fermierilor care pun pădure şi nu mai pot astfel să obţină producţie agricolă de pe terenul respectiv. În privinţa acestor ultime plăţi compensatorii, sume mai mari primesc fermierii care lucrau pământul, în comparaţie cu proprietarii care lăsaseră terenul neexploatat.
În zona de câmpie, dacă se ţine cont de punctajele aferente zonelor defavorizate şi de cele legate de reţelele ecologice de arii naturale protejate la nivel european, prima în bani pentru înfiinţarea exploataţiei poate ajunge la 1.520 euro pe hectar. În următorii cinci ani, femierul va primi 1.336 euro pe hectarul de pădure care trebuie întreţinută, astfel: 270 euro (anul I), 616 euro (anul II), 180 euro(anul III), 180 euro(anul IV) şi 90 de euro (anul V).
Banii europeni pot fi atraşi prin întocmirea şi depunerea de proiecte pe Măsura 221 «Prima împădurire a terenurilor agricole», la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP). Ca şi în cazul celorlalte măsuri, proiectul trebuie întocmit de un consultat autorizat, dat fiind faptul că nu se poate planta orice specie de arbore, ci numai acelea care se potrivesc zonei şi terenului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.