Locuitorii din Ţiglina II sunt revoltaţi - "Mizerie, gunoieri şi garaje inutile"
Principala nemulţumire, ridicată de majoritatea oamenilor prezenţi la întâlnirea cu cititorii din cartierul Ţiglina II, este neimplicarea autorităţilor în rezolvarea problemelor cu care întreg oraşul se confruntă. La nivel de cartier, ei se plâng cu precădere de mizerie şi de starea aleilor dintre blocuri, unde de ani buni nimeni nu a mai mişcat un pai. „Curăţenie se face doar la stradă, între blocuri nu intră nimeni”, ne informează domnul Mihai C. Am sesizat totuşi că nici „la stradă” nu era totul în regulă. De la copacii care au fost curăţaţi cu o săptămână în urmă, pe bulevardul Coşbuc au fost uitate resturi de-a lungul trotuarului şi se împrăştie la cea mai mică adiere de vânt.
O doamnă semnalează că şi gunoierii de ocazie participă activ la mizeria din zonă, „Vin cu căruţa la tomberon şi împrăştie resturile peste tot.” Nici aleile dintre blocuri numai sunt ce-au fost odată, asfaltul e rupt, iar în unele zone lipseşte cu desăvârşire sau e acoperit de tufişuri scăpate de sub control. Cu alte cuvinte, spaţiile dintre blocuri s-au transformat în jungle în miniatură, unde abia intri. „Buruienile ajung până la genunchi şi nu intervine nimeni, parcă trăim în sălbăticie”, precizează doamna Andrei Săftica, indignată şi de prezenţa unor tufe de cânepă chiar în apropierea Şcolii nr. 13.
În loc de cămări supradimensionate, o parcare sau spaţiu verde
Cum pătrunzi între blocuri, către garaje şi după ce depăşeşti obstacolele mai sus menţionate, te loveşte mirosul pregnant de urină amestecat cu cel de pâine proaspătă de la singura brutărie rămasă în complex. Garajele, în marea majoritate părăsite, stau să cadă, iar altele, spun locatarii, s-au transformat în cămări de iarnă. Posesorii lor îşi ţin butoaiele cu murături şi sacii cu cartofi acolo, iar maşinile şi le parchează în continuare la voia întâmplării, pe trotuar, blocând astfel accesul trecătorilor. În acest sens, oamenii propun ca spaţiul pe care sunt amplasate garajele să fie înlocuit ori de o parcare ori să fie amenajat ca spaţiu verde, pentru a înfrumuseţa aspectul cartierului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.