Aproape 300 de producători la Târgul de Toamnă, în perioada 28-30 septembrie
Vreme de trei zile, aproape 300 de producători şi meşteri populari vin în Piaţa Centrală, la Târgul de Toamnă, ajuns la a 11-a ediţie. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 28 septembrie, la ora 9,00, în halele de legume-fructe ale pieţei, iar sărbătoarea urmează să se încheie abia duminică seară. De organizare se ocupă, pe lângă Administraţia Pieţelor, Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Camera Agricolă şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
Ce vom putea găsi la producători? Potrivit organizatorilor, vor fi legume, fructe, lactate, carne şi produse derivate, peşte, produse apicole şi de patiserie şi vin. Vor veni la târg florari, columbofili şi meşteri populari. Şi-au anunţat prezenţa şi firme cu seminţe şi pesticide, dar şi producători sau distribuitori de utilaje agricole. În piaţă vor fi şi intermediarii cu tarabe luate pe licenţă, nu doar producătorii veniţi la târg. Dacă preţurile vor fi sau nu mai mici, rămâne de văzut. Atmosfera va fi întreţinută de ansamblul Doina Covurluiului şi de fanfara Valurile Dunării şi, evident, gălăţenii vor găsi mici şi bere în piaţă, după pofta inimii.
Directorul-executiv al Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia, a spus că nu a invitat doar oficialităţi locale, ci l-a chemat şi pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care ar putea ajunge la Galaţi, însoţit de un secretar de stat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.