Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Avalanşă de sesizări la Colegiul Medicilor

În ambulatorul Spitalului Judeţean nu sunt, în acest moment, destui medici specialişti, aşa că pacienţii care merg la consult sunt nevoiţi, uneori, să aştepte mai mult la uşa cabinetelor. În aceste condiţii, mulţi dintre pacienţi îşi pierd răbdarea şi merg direct la Colegiul Medicilor, ca să se plângă.

Ca reacţie la această situaţie, prof. univ dr. Dumitru Cristea (foto), preşedintele acestei organizaţii profesionale, ne-a declarat: „În urma hipermediatizării cazurilor care au apărut în Sănătate şi a mediatizării negative care a implicat corpul medical, numărul reclamaţiilor depuse la comisiile de Jurisdicţie, de Etică şi de Malpraxis ale Colegiului Medicilor a crescut fantastic. Nu s-a dublat, ci aproape s-a triplat. Dacă reclamaţiile ar fi consistente şi  justificate…

Majoritatea sunt însă reclamaţii care nu îşi au rostul, apărute din  motive stupide, cum ar fi supărarea omului pentru că a aşteptat mai mult într-o policlinică, pentru că a pierdut mai mult timp, nu pentru că n-a fost văzut sau consultat sau pentru că i s-a făcut o intervenţie greşită sau că s-a întâmplat o situaţie mai deosebită. Se întâmplă de foarte multe ori ca omul să trebuiască să mai aştepte.

În plus, în Unităţile de Primiri Urgenţe s-a dublat aproape numărul de pacienţi care vin direct acolo. Asta pentru că omul ştie că trebuie să fie văzut. De fapt, doar douăzeci la sută sunt urgenţele adevărate, optzeci la sută nu.

Ambulatoriul de specialitate este sufocat, din cauză că acolo nu mai lucrează medici de ambulatoriu - pentru că nu mai există, vin medici din spital. Deci, medicul din spital vine şi vede bolnavul din ambulatoriu, deşi la uşa cabinetului din spital în aşteaptă 20-30 de bolnavi.

Medicul din spital vede în jur de 80 de bolnavi pe zi, iar după toată această muncă, epuizat, mai face şi o gardă. Nu ştiu unde se va ajunge, în acest ritm. Trebuie schimbat totul, pentru că aşa nu se poate”.

Destul de pesimist, doctorul Cristea a adăugat: „Nu avem nici o speranţă să vină noi medici specialişti pentru că s-au scos la concurs  posturi pentru specialităţile deficitare - neonatologie, psihiatrie, radiologie şi altele şi nu au venit candidaţi. Nu au venit pentru că nu există.

Şi atunci, în marea majoritate a cazurilor, medicii rămaşi lucrează într-un ritm aproape de şantier. Nu mai este posibilă calitatea actului medical”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor, dr. Dumitru Cristea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.