Scrisoare de mulţumire pentru dr. Eugen Săndică
"Doctorul Eugen Săndică este originar din Galaţi, unde a absolvit liceul de biologie - chimie. A urmat apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1991. S-a specializat în chirurgie cardiovasculară sub îndrumarea prof. dr. docent Ioan Pop de Popa, de la Institutul Fundeni. În timp ce lucra la Centul de Cardiologie din Iaşi, a făcut vizite şi specializări în centre de chirurgie cardiacă din Europa şi SUA. În urma vizitei la Clinica de chirurgie cardiovasculară Herz-und Diabeteszentrum bad Oeynhausen Nordrhein-Westfalen, din Germania, în anul 2003, i s-a oferit şansa de a opera aici. Acum lucrează în acest centru, unde este şi manager.
Necazul copilului şi al familiei Porfir este că s-a născut cu o malformaţie congenitală la inimă, depistată la vârsta de trei luni: stenoză mitrală, endocardită, îngroşarea valvelor mitrale. Norocul părinţilor a fost că au aflat despre dr. Eugen Săndică. Pentru că operaţia nu se pute efectua în România, au contactat medicul din Gemania. A răspuns prompt, i-a învăţat ce trebuie să facă şi, în doar o săptămână, au ajuns în Germania. Deşi operaţia a fost extrem de complicată, medicul a reuşit s-o ducă la bun sfârşit. Sute de cazuri disperate au trecut prin mâna medicului gălăţean. Dr. Săndică este singurul medic din lume care a operat pe cord deschis un bebeluş de doar 660 de grame. Dr. Eugen Săndică este un om de o modestie incredibilă, sufletist, amabil, binevoitor şi un profesionist deosebit. Pentru tot ce a făcut pentru copilul nostru îi aducem mulţumiri sincere", spune mama micuţului operat. Costul operaţiei a fost susţinut de Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi, prin formularul 102. Într-una din paginile viitoare de medicină veţi putea citi un interviu cu dr. Eugen Săndică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.