Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sindicaliştii au ieşit în stradă: Nemulţumiri cu nemiluita

Aproape 200 de oameni şi-au scandat joi, în faţa Prefecturii judeţului Galaţi, nemulţumirea faţă de noua legislaţie a muncii şi de nerespectarea promisiunilor făcute de actuala coaliţie de guvernare privind modificarea în regim de urgenţă a legislaţiei dialogului social şi crearea de noi locuri de muncă. Aceştia au mai cerut creşterea valorii salariului minim garantat la cel puţin 850 de lei, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi politici economice stimulative pentru mediul privat. Nu în ultimul rând, protestatarii au cerut demisia ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop. „Cerem demisia ministrului delegat pentru că, în loc să îşi facă treaba, să se întâlnească cu patronatele şi cu sindicatele pentru a pune la punct modificarea legii 62, ne păcăleşte că o trimite la FMI să îşi dea acordul”, a declarat Mircea Scântei, preşedintele Sindicatului Siderurgistul Metarom. Cinci sindicate au fost prezente la protest: Cartel Alfa, care, de altfel, a şi organizat manifestaţia, Metarom, Solidaritatea Sanitară, Federaţia Lucrătorilor din Agricultură Agrotera, dar şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.