Indemnizaţia de creştere a copilului, mai mare cu 10 la sută
Deşi pe 25 septembrie, ministrul Mariana Câmpeanu anunţa cu surle şi trâmbiţe că indemnizaţia de creştere a copilului va reveni de la 1 octombrie la cuantumul de 85 la sută din venitul net, se pare că mămicile mai au nevoie de ceva răbdare, până să încaseze ajutorul majorat. „În Galaţi, în luna septembrie, aveam 3.054 de beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului, iar în momentul de faţă aşteptăm publicarea actului normativ în Monitorul Oficial şi abia apoi putem aplica majorarea”, informează directorul AJPIS, Olimpia Ralea.
Proiectul de lege adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor stabileşte majorarea cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului la 85 la sută din media veniturilor nete, de la 75 la sută, cât a fost până acum, cu menţinerea limitelor minime (600 lei) şi maxime (1.200 lei pentru doi ani şi 3.400 lei pentru un an). De asemenea, proiectul are în vedere acordarea stimulentului de inserţie şi persoanelor care aleg să înceapă munca înainte ca bebeluşii să împlinească vârsta de doi ani, eliminarea limitării la trei naşteri şi introducerea unei perioade flexibile pentru achitarea impozitelor şi taxelor locale.
Mămicile gălăţence abia aşteaptă promulgarea legii. „Atâta timp cât iei şi nu dai, e bine venită această decizie, mai ales că e un ajutor în plus de care avem nevoie”, declară Cristina B., asistent vânzări. Şi Cristina Munteanu, programator, spune că se bucură de veste şi că e nerăbdătoare să primească cei zece la sută în plus.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.