Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şanţ în mijlocul parcului, în Micro 40

Parcul de joacă din Micro 40, de pe strada Năruja, s-a transformat de aproape două săptămâni într-un şantier în toată regula. Şanţul care trece dintr-un capăt în celălalt al parcului are mai bine de un metru adâncime, e nesemnalizat şi a fost săpat de una dintre firmele contractoare ale Electrica, în vederea pozării cablurilor electrice. Nimic de zis, doar că nimeni nu s-a gândit şi la copiii care se joacă zilnic în zonă şi la accidentele care pot surveni. Pentru a avea acces la locul de joacă, copiii trebuie mai întâi să sară peste şanţ, fiind pândiţi la fiecare pas de pericol. „E un lucru bun ce vor să facă, dar e periculos pentru copii”, declară Eugen, locuitor în căminul C1. Manole Vasilica spune că şanţul a fost săpat de mai bine de două săptămâni, iar de atunci nu a mai venit nimeni în zonă. De la Primărie am aflat că în actualul parc de pe Năruja va fi mutat locul de joacă din Mazepa. „Pentru a face lucrurile cum trebuie, am decis să începem cu ce nu se vede şi apoi cu ce e la suprafaţă. Deja am condiţionat Electrica să grăbească lucrările în zonă şi astfel să rezolvăm problema iluminatului”, informează Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.