Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Criza imobiliară a lovit şi la Bereşti-Meria

2012, pentru construirea de locuinţe - an prost. Doar trei autorizaţii eliberate, într-o comună cu zece sate. Şi acelea pentru extinderi. Cu alte cuvinte, nicio casă nouă. Se bate pasul pe loc. „Floarea” satelor, suflecată la mâneci, e în Italia şi Spania, la muncă. Se revine la Bereşti-Meria îndeosebi vara, când se consolidează şi se modernizează vechile case. La pereţi bătrâni, din vălătuci de lut frământat cu paie, uşi şi ferestre de termopan. Teama pentru ce va aduce ziua de mâine pluteşte în aer. Deasupra tuturor, un cer cu care nu te poţi înţelege - a ascuns ploile şi a restructurat organigrama cu sfinţi, trimiţându-i pe mulţi în România, să se aşeze la cozile de la Şomaj.

În aceste condiţii, la Bereşti-Meria, după cum ne-a precizat secretarul comunei, Costel Comănescu, perspectivele nu sunt deloc vesele. Au mai fost eliberate două autorizaţii pentru demolări de imobile - s-a pus la pământ Căminul Cultural Balinteşti, din ordinul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Fiind vechi, cu un perete deplasat şi cu celelalte numai găuri şi fisuri, riscai, intrând în el, să fii scos afară pe targă. S-a băgat buldozerul în pereţii săi, amestecând cu molozul  sute de prezidii, şedinţe şi baluri de dinainte de 1990. Eliberat de povară, terenul de sub el a rămas la dispoziţia Consiliului Local. Al doilea imobil făcut una cu pământul, cel în care a funcţionat Şcoala Primară Săseni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.