Tot mai mulţi copii gălăţeni afectaţi de viroze şi pneumonii
După ce în primele două săptămâni de monitorizare a fost semnalată o explozie a numărului cazurilor de viroze şi pneumonii, situaţia s-a menţinut la cote similare şi săptămâna trecută. În intervalul 29 octombrie - 4 noiembrie 2012, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a înregistrat 2.113 noi pacienţi cu infecţii respiratorii acute. Pentru că sufereau de forme mai severe de viroze, 97 dintre ei au fost spitalizaţi. Categoria de vârstă cea mai afectată este cea a preşcolarilor şi a şcolarilor, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. „Părinţii sunt sfătuiţi să îi îmbrace corespunzător pe copii. Este bine ca dimineaţa să purtăm o haină la care să putem renunţa după prânz, atunci când temperatura din atmosferă mai creşte”, a explicat directorul DSP Galaţi, doctorul Valentin Boldea.
Au fost depistaţi şi 170 de pacienţi cu pneumonii, cei mai mulţi din grupa de vârstă 2 - 4 ani. 69 dintre aceştia au rămas internaţi, pentru tratament intensiv.
Află de aici cum îţi fereşti copilul de cele mai frecvente boli ale sezonului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.