Galaţiul are mai mulţi pensionari
Numărul pensionarilor din sistemul de asigurări sociale de stat a crescut cu aproape 400 de persoane, faţă de anul trecut, potrivit celor mai recente rapoarte date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS). Aveam, potrivit acestor date, 123.515 pensionari înregistraţi, la nivel de judeţ, la începutul trimestrului III al anului 2011. După prima jumătate a anului în curs, avem 123.906 pensionari care primesc drepturi în baza cotizaţiilor reţinute din salariu, în perioadele în care au fost angajaţi în mediul privat sau la stat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.