Importăm energie din propria ogradă! Legile româneşti sunt bune pentru străini
Legea românească nu îi sprijină pe investitorii români care vor să îşi construiască parcuri pentru producerea energiei verzi, este de părere Tudor Stăncioiu, de la firma SC Esthesis SRL. „În Austria, spre exemplu, autorităţile au limitat la 1 MW cantitatea de energie pe care o poate livra un parc privat. O astfel de măsura s-a luat tocmai pentru a-i încuraja pe investitorii mici să se dezvolte şi pentru a bloca intrarea pe piaţă a mulţinaţionalelor, care nu vor veni cu 10 milioane de euro sau cât ne-am putea noi permite să investim, ci cu 100 de milioane sau 200 de milioane de euro. La noi nu există astfel de reglementări, ba dimpotrivă: actele normative sunt făcute pentru a sprijini multinaţionalele şi pentru a ne face nouă, investitorilor români, viaţa grea. Or, chiar dacă noi vom reuşi să rezistăm pe piaţă, nu e deloc plăcut să vedem cum vecinii noştri sunt striviţi. În Constanţa, spre exemplu, sunt multe firme străine care au făcut parcuri. Produc energia în ţară şi o vând apoi pe piaţa liberă. Pentru noi e ca şi cum am importa-o”, a precizat Tudor Stăncioiu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.