Ultima duminică a Ioanei
Elevă de clasa III-a, Ioana Gabriela Maţoianu e de două zile în pământ. În noaptea de duminică spre luni, moartea. Joi, înmormântarea.
Întreg satul, consternat de nenorocirea abătută asupra soţilor Nicoleta şi Gigel Maţoianu. Ca părinţi, sufleteşte, sunt distruşi.
Ar mai fi putut să fi fost salvată dacă în comună ar fi existat medic?
Pe la ora 22, copila a acuzat dureri pe care nu şi le putea explica. După 23.30, starea de rău lua forme noi. La o jumătate de oră după miezul nopţii a vomat. Ioana începea să nu mai fie Ioana. S-a telefonat la 112.
Pe când ambulanţa intra în Cavadineşti, eleva îşi dădea sufletul în braţele mamei sale. Resuscitarea nu i-a mai folosit la nimic. În loc de internarea la spital, a ajuns la Serviciul de Medicină Legală, în Galaţi, pentru necropsie. Cauza decesului, peritonită seroasă.
Deplânsă de tot satul. Comparată cu un înger. Clasa a III-a, în doliu.
Joi, despărţirea de casa părintească. Jalea, fără margini. Dusă spre locul de veci pe braţe. În faţa cortegiului funebru, peste 40 de coroane cu „Nu te vom uita niciodată!”.
În biserică, exact din locul unde obişnuia să stea Ioana, învăţătorul ei, Hristodor Modiga, a ţinut o cuvântare, elogiind meritele la învăţătură şi purtare ale dispărutei.
La şcoală, în locul rămas gol după plecarea elevei la Dumnezeu, arde o candelă. Îi va lumina fotografia timp de 40 de zile.
„Elevă excepţională, a ţinut să ne precizeze domnul Modiga, Ioana, ca maturitate, se situa peste nivelul clasei. Se simţea atrasă şi de scrisul literar. Rândurile rămase de la ea vor fi publicate – drept contribuţie postumă – în numărul viitor al revistei şcolii, „Recreaţia mare”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.