Arierate de peste 1,5 milioane de lei la Maternitate şi la Spitalul din Tecuci
O comisie de analiză mixtă formată din experţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi au analizat situaţia spitalelor din judeţ în ceea ce priveşte existenţa arieratelor. “În urma analizei au fost identificate două spitale care au arierate. Este vorba de Spitalul Municipal “Anton Cincu” din Tecuci şi de Maternitatea “Bunavestire” din Galaţi. În cazul unităţii sanitare tecucene, arieratele sunt de aproximativ 1.100.000 de lei, în vreme ce Maternitatea are întârzieri în plata anumitor servicii de 543.000 de lei. Banii vor fi livraţi către cele două spitale de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform ordinului ministrului Sănătăţii”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DSP Galaţi. Arieratele înseamnă întârzieri la plata serviciilor medicale care au depăşit termenul de scadenţă cu cel puţin 90 de zile. În cazul Galaţiului, întârzierile au fost cauzate de neplata furnizorilor de medicamente şi servicii medicale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.