Anul proiectelor la Cosmeşti. Dacă vor fi bani
Anul 2013 este anul proiectelor în Cosmeşti. Primarul Ion Tuchiluş şi-a făcut deja lista priorităţilor pentru acest an şi are de gând să facă câte ceva pentru fiecare sat pe care îl are în grijă.
„Vrem să continuăm ceea ce am început, să terminăm drumurile, să asfaltăm tot ce se poate. Ne dorim să terminăm piaţa angro şi să facem un dispensar în Furcenii Noi. Avem deja proiectul şi sperăm să găsim şi finanţarea necesară pentru a duce planul până la capăt. De asemenea, vrem să tragem apă potabilă în singurul sat care nu are, Cosmeşti Vale. Dacă vom găsi finanţare sperăm să facem ceva reabilitări şi la şcoli”, ne-a explicat primarul Ion Tuchiluş. Edilul din Cosmeşti s-a gândit şi la copiii şi la tinerii din satele arondate comunei. Au deja în lucru un parc pentru cei mici, iar în primăvară este programată şi reabilitarea stadionului din Furcenii Noi. „Există posibilitatea de a prinde şi un proiect cu finaţare pe mediu pentru Cosmeşti Deal, unde vrem să facem un sistem de canalizare”, ne-a mai spus edilul. Proiectele există pe hârtie, voinţă de asemenea, ceea ce mai lipseşte, după cum spune chiar şi primarul, este finanţarea pentru proiectele mari. Dar anul este abia la început, aşa că şansele ca proiectele din Cosmeşti să prindă contur sunt destul de mari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.