Casa Mantu, la începutul sfârşitului. A dispărut gardul metalic
Celebra Cenuşăreasă arhitectonică gălăţeană de pe strada Cuza nr. 44, cunoscută drept „Casa Mantu”, şi-a pierdut o bună parte din gardul din fier forjat! După cum am mai scris, în mandatul trecut, după un lung proces, Primăria a pierdut în favoarea proprietarului clădirii donate lui de o moştenitoare a pictorului Nicolae Mantu. Chiriaşii sociali pe care administraţia locală i-a plasat acolo de mai mulţi ani au avut dreptul, după lege, să mai rămână o vreme pe loc. Astfel, nici proprietarul nu a putut investi, nici chiriaşii, oameni săraci, nu au avut nici motiv, nici forţă să o facă. Distrugerea gardului, o pierdere în sine, deschide acum calea hoţilor de cărămidă, cel târziu atunci când casa nu va mai fi locuită. Clădirea în ruină reuşeşte cel puţin două performanţe hilare: nu este amenajată ca o casă memorială decât pe placa din marmură de la intrare („Primăria municipiului Galaţi / Casă Memorială” şi „În această casă s-a născut şi a trăit pictorul NICOLAE MANTU 1871-1957 reprezentant de frunte al artelor plastice româneşti”, plus o tablă cu „MONUMENT ISTORIC”) şi nici măcar nu este casa în care a locuit pictorul Mantu (care a trăit în imobilul de pe Cuza 46).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.