Săptămâna aceasta Primăria dublează cantitatea de alimente UE
Primăria va dubla săptămâna aceasta cantităţile de alimente distribuite prin Planul European pentru Persoane Defavorizate beneficiarilor gălăţeni. Hrana va fi împărţită tuturor celor care se vor prezenta la punctele de distribuţie indiferent dacă au mai ridicat sau nu pachetele cu alimente în timpul trecut de la începutul distribuirii ajutoarelor alimentare, în luna noiembrie anul trecut. „Facem precizarea că măsura a fost determinată de faptul că, în intervalul noiembrie 2012 – martie 2013, 8.000 de beneficiari din care 4.500 de şomeri, 2.500 de pensionari şi aproape 1.000 de persoane cu handicap nu s-au prezentat să îşi ridice pachetele şi nici nu au solicitat, în cazul în care starea de sănătate nu ar fi permis deplasarea, livrarea ajutorului alimentar la domiciliu”, se arată într-un comunicat remis de către Biroul de Presă al Primăriei. În aceste condiţii, fiecare beneficiar al PEAD din municipiul Galaţi care se va prezenta săptămâna viitoare la punctele de distribuţie va primi mălai [ 8 kg ], zahăr [ 3 kg ], paste făinoase [ 1,6 kg ], orez [ 12 kg ], fasole boabe [ 2 kg ], bulion [ 2 cutii a câte 0,8 kg fiecare ], mazăre [ 2 cutii a câte 0,8 kg fiecare ] şi roşii în bulion [ două cutii a câte 0,8 kg fiecare ].





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.