O nouă campanie marca "Viaţa liberă": Avem monumentele pe care le merităm?
Începem, de mâine, o nouă campanie, de suflet: despre statuile şi lucrările de artă urbană din oraşul Galaţi, pe lângă care trecem zilnic, fără să le „vedem”! Sâmbătă de sâmbătă, vom încerca să vă spunem lucruri cât mai puţin cunoscute, nu numai despre valoarea artistică şi cea materială a unor lucrări, povestea lor, exodul unora şi distrugerea altora, proasta punere în valoare, dar şi care este importanţa lor, dacă ideile pentru care au fost realizate s-au „răcit” sau, dimpotrivă, sunt de actualitate. Vrem să provocăm o dezbatere publică şi aşteptăm deja de la gălăţenii cărora le pasă de oraşul lor idei, poveşti şi poziţii faţă de monumentele pe care le cunosc cel mai bine sau la istoria cărora au fost martori. Monumente care plâng, monumente urâte, monumente prea puţin cunoscute ori incorect puse în valoare, mutate în locuri nepotrivite, acoperite mai mult sau mai puţin de alte lucrări. Ne interesează foarte mult opiniile specialiştilor - de la critici de artă la istorici şi edili. De asemenea, vrem să aflăm dacă ştiţi povestea unor lucrări din alte oraşe sau chiar alte ţări, lucrări cu o funcţionalitate asemănătoare, dar care au fost altfel puse în valoare acolo.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.