Cine-i vinovat că la Galaţi s-au construit apartamente minuscule
La Galaţi s-au construit, de fapt, cele mai mici apartamente de bloc din România * Logica autorităţilor de atunci, care cereau costuri mici, dar siguranţă redusă, a fost „Mai bine să stea omul într-o cutie, dar să stea sănătos!”
Dacă aţi citit în ziarul nostru despre preţurile de cumpărare a apartamentelor, putem să vă spunem în continuare şi cauza pentru care la Galaţi construcţiile au costat, costă şi vor costa întotdeauna mai mult decât prin alte părţi: investiţiile în consolidare, din cauza solului special. Ne-a spus acest lucru specialistul în fundarea pe loess, dr. ing. Octavian Coşovliu, de la care am mai aflat şi misterul apartamentelor înghesuite construite la noi înainte de Revoluţie. Astfel, prin 1974-1975 s-au impus guvernamental celebrii „indici tehnico-economici”, care nu permiteau să consumi mai multă materie primă - beton, oţel etc. - decât era stabilit de STAS-uri. Ori, solul sensibil gălăţean ducea la depăşiri de 25 la sută a costurilor şi consumurilor faţă de alte zone.
Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.